Gastronomia in Grecia

Daca veti merge intr-un restaurant grecesc si veti deschide un meniu,prima data veti vedea aperitivele.Unele dintre cele mai populare aperitive sunt tsatsiki(facut din iaurt,usturoi si castraveti),taramosalata,caviar rosu cu vinete prajite,horta,papadii sau ridichi fierte si crochete cu branza.Printre felurile principale se numara musacaua,rosii umplute,dolmades(foi de varza umplute),soutzoukakia(chiftelute in sos rosu),spaghete bologneze si multe feluri din carne de pui ,de vitel si miel.Insa cele mai multe sunt felurile din peste, cel mai bine acompaniate de vinul Retsina,Deserturile includ iaurt cu miere,crema de caramel si baclava

Atractii turistice

1)Explorati Atena.Incepeti cu Acropola,unde se afla Parthenonul din secolul V I.Hr.,apoi plimbanti-va spre Agora,fostul centru civic,politic si comercial al Atenei.Nu ratati Muzeul Arheologic,plin de statui vechi din marmura,bijuterii si ceramica.

2)Descoperiti Delphi,despre care anticii credeau ca este centrul lumii.Acest complex religios pagan,situat intr-un peisaj fermecator,cuprinde templele clasice,un teatru si un stafion.In Muzeul Arheologic din Delphi veti gasi numeroase artefacte interesante.

3)Admirati fostul oras-stat Corint,odata renumit pentru bogatie,eleganta,imoralitate si culte ale orgiilor.Explorati templele si teatrele,apoi vizitati muzeul.

4)Vizitati traseul olimpic original din Olympia,locul in care au luat nastere jocurile olimpice,intre secolele VII siIV i.hr.Alaturi de sit se afla Muzeul de Arheologie si Muzeul Jocurilor Olimpice.

5)Descoperiti peisajul de la Meteora,cu cele sase manastiri construite pe formatiuni stancoase ciudate.Numarul total al manastirilor a fost 24 si la ele se ajungea folosind un sistem de scripeti.Acum exista trepte sapate in stanca.

6)Nu ratati Salonic,al doilea oras al Greciei,in care se afla Muzeul de Arheologie Salonic si care expune statui antice din marmura si bijuterii din aur din regiunea Macedoniei.Bisericile bizantine se afla pe lista UNESCO de patrimoniu cultural mondial.

7)Barbatii pot vizita peninsula pe care se afla Muntele Athos,un stat monarhal autonom inca din1060.Aici putei vizita20 de manastiri ce adapostesc 1.700 de calugari.Doar barbatii pot intra in acest stat,la cerere.

8)Explorati ruinele Knossos,un palat mionic de 3.000 de ani,caminul uneia dintre primele civilizatii din Europa.Descoperiri din acest sit de afla in Muzeul de Arheologie din portul Iralkio de pe Creta.

9)Vizitati casele albe de pe insula Santorini,construite pe o stanca ce are dedere spre caldera,o depresiune circulara in mare creata de o eruptie vulcanica ce a spulberat centrul insulei in jurul anului 1600 i.hr.

10)Nu ratati Mykonos,faimos pentru viata de noapte glamuroasa.Cladiri albe cubice,restaurante elegante,baruri moderne,cluburi de noapte pe malul apei si cateva hoteluri de lux.

11)Vizitati orasul Rodos.Centrul istoric este o foratreata impunatoare datand din secolul XIV,construita de cavalerii Sf. Ioan in timpul cruciadelor.Vizitati si Paltatul Marilor Maestri,moscheele si baia turceasca din secolul XVI.

12)Nu ratati Festivalul Elen cu muzica,dans si reprezentatii teatrale in odeonul din secolul II din Atena si dramele grecesti clasice din amfiteatrul sin secolul IV din Epidaurus.

13)Plajele Greciei sunt superbe.Printre cele mai bune se numara Lalaria,o plaja cu pietris in Skiathos si Plaka,o intindere de nisip in Naxos.

14)Urcati pe cel mai inalt munte al Greciei,Muntele Olymp de 2.917m,despre care anticii credeaua ca este salasul lui Zeus.

15)Mergeti in adancuri!Scufundari se pot face in cateva locatii de pe coasta Attica,Corfu,Kalamata,Kalymnos,Mykonos,Preveza,Rodos,Skiathos si Zakynthos,unde vet gasi cntre de instructie si inchiriari de echipament.

16)Mergeti in subteran!In Grecia se afla in jur de 6.000de pesteri carstice,majoritatea in Creta.Se organizeaza tururi ghidate in peste 20 dintre acestea,cea mai mare si mai impresionanta fiind Parema.

Va doresc sa ajungeti in Grecia si sa vizitati toate aceste locuri!

Vechea Grecie

In Grecia Antica, hainele oamenilor cu rang se deosebeau foarte putin de hainele celor fara rang, doar prin cateva broderii si calitatea materialului si al culorii. Cel mai des era folosita lana, iar pentru cei foarte saraci, parul de capra.

Diversitatea hainelor in Grecia Antica poate fi redusa la trei tipuri de imbracaminte: tunica, mantia, hlamida. Toate constau in o bucata de stofa drapata dreptunghiulara stransa cu o centura, pe umar cu o agrafa sau un nod.

Tunica era cea mai des intalnita, lunga pana la genunchi, prinsa cu o fibula pe umar. Tunica se punea drept pe corp si nu se scoatea noaptea.

Mantaua era o bucata dreptunghiulara legata in jurul corpului. Spartanii si saracii purtau mantia fara tunica.

Hlamida era mantia calaretilor si soldatilor si de obicei era purpurie si mai scurta.

Hainele femeilor nu se deosebeau esential de cele ale barbatilor decat prin calitatea mai fina, transparenta tesaturilor, culorile mai vii si o ajustare mai cocheta.

De obicei se purtau sandale (ale femeilor erau elegante si mai variate), dar multi umblau desculti. Pentru drum lung se optau pentru un fel de ghete.

Barbatii nu purtau nimic pe cap, doar cei de la tara. Femeile purtau uneori palarii inalte si cu boruri largi.

Ca echipamente auxiliare aveau: umbrele, evantaie, posete, sutiene, pieptene, oglinzi, panglici, peruci, depilatoare, parfumuri si coloranti pentru par (preferinta categorica era blondul).

Clasele Sociale

Clase sociale-
Egalii (spartanii)- drepturi politice,
-viata dedicata serviciului militar,
-traiau din veniturile obtinute de pe lotul lor de pamant lucrat de hiloti si perieci ,

Periecii ( oameni liberi fara drepturi cetatenesti) -tarani ,
-negustori,
- mestesugari .

Hilotii (vechii locuitori subjugati de spartani)- tarani legati de pamant obligati sa serveasca in - armata, neprotejati de lege

Sclavii-

~In Atena~

-clase sociale-aristocraţie (eupatrizi),
-oameni liberi (demos),
-sclavi, faceau parte din familie. Statul ii apara de violentele stapanilor, primeau un mic
salariu,
- Aristotel spunea ca "sclavii sunt sortiti din nastere sa asculte","intrebuintarea
fortei lor corporale este cel mai bun lucru ce se poate obtine de la ei"

Arta in Grecia antica

Începuturi

Chiar şi înainte de sosirea primilor greci în zonă, Insulele Ciclade din Marea Egee produceau opere de artă remarcabil de fin echilibrate şi statuete albe, din marmură. Sculptura semiabstractă din secolul XX este marcată de asemănarea cu cea antică.
O influenţă de lungă durată a avut civilizaţia minoiană din Creta. Frescele luminoase, decorative, ale cretanilor, olăritul şi podoabele metalice au fost adoptate şi imitate de populaţii vorbitoare de limba greacă, care s-au aşezat pe pământul grecesc în aproximativ secolul XX î.Hr. În zilele noastre, această civilizaţie se numeşte miceniană, după un oraş din nordul Greciei, Micene, unde au fost descoperite măşti de aur care acopereau feţele conducătorilor sau regilor morţi.
Micenienii erau mai războinici decât cretanii şi curând au ajuns să-şi dezvolte un stil propriu, cu reprezentări ale războiului şi ale scenelor de vânătoare, care erau desenate şi imprimate pe cupe de aur sau pe săbii de bronz. Clădirile care au supravieţuit sunt cavouri mari şi mari citadele, cum ar fi cele din Micene şi Tirint, compuse din blocuri masive de piatră care erau aşezate laolaltă.

Umanizarea artei

După destrămarea societăţii miceniene care a avut loc în secolul al XII-lea î.Hr., a urmat o lungă eră neagră de agitaţie şi de emigrări în masă. Acestea au dat naştere unei societăţi diferite (de cetate-stat) şi unui tip de artă intens umanizată, pe care mare parte a oamenilor o asociază grecilor. Trăsătura ei distinctivă se datorează mult religiei greceşti, care reprezenta zeii şi zeiţele drept fiinţe umane superdotate. Ca urmare, era normal ca arta greacă să se concentreze asupra figurii umane, fie că reprezenta un zeu umanizat, fie o fiinţă asemănătoare zeilor.
Dintre reprezentările artistice practicate de greci, sculptura este cea mai bine reprezentată, mai ales din cauza faptului că picturile lor nu au supravieţuit peste timp. Sculptura de mari dimensiuni şi de mari ambiţii (sculptura monumentală) s-a dezvoltat doar târziu, în secolul VII î.Hr., fiind probabil inspirată de contactele cu Egiptul. Prima perioadă a sculpturii greceşti, cunoscută ca perioada arhaică, a durat cam până în anul 480 î.Hr. Tipurile ei caracteristice au fost nudul unui tânăr, în poziţie verticală, şi fecioara îmbrăcată, ambele sculpturi fiind reprezentate cu un zâmbet larg (evident o convenţie fixă) pe faţă, care astăzi pare ciudat, "un zâmbet arhaic".

Animată şi vie

Într-un timp surprinzător de scurt, aceste personaje au devenit realiste şi veridice, încetând să devină obiecte, ca un stâlp, cu intenţia de a fi admirate doar din faţă. Redarea convenţională a corpului (kouros) a fost înlocuită cu una mai detaliată şi de mare acurateţe în ce priveşte musculatura, în timp ce îmbrăcămintea purtată s-a sculptat cu tot mai multă măiestrie.
Perioada clasică, care a durat cam din anul 480 î.Hr. până în anul 323 î.Hr., este deseori privită ca o culme a realizărilor artistice greceşti. Inovaţiile în sculptură au început să apară tot mai rapid, personajele în poziţie verticală au făcut loc personajelor surprinse într-o varietate de poziţii naturale, cum ar fi "Suliţaşul" (Doriphorus) şi Apollo cu braţul întins din Templul lui Zeus din Olympia, ale căror forme par să fie dictate de originea lor, dintr-o lespede de marmură, în poziţie verticală.

Inovaţii

Inovări similare s-au produs şi în sculptura basoreliefurilor (sculpturi realizate astfel încât personajele ies dintr-un fundal dar nu sunt separate de acesta) şi în ansamblurile statuare din bronz.
Multe capodopere ale sculpturii clasice au dispărut de mult şi sunt cunoscute azi doar după nume. Printre acestea se află şi două mari statui ale lui Zeus şi Atena create de maestrul atenian Fidias. Cea mai mare parte a lucrărilor în marmură care au supravieţuit nu au fost create pentru contemplarea individuală, ci au fost gândite pentru a face parte din decorarea, de ansamblu, a unui templu (mai ales basoreliefurile care le înconjurau şi sculpturile individuale plasate în interiorul unui fronton triunghiular la fiecare capăt al clădirii).
Sculptura, pictura şi arhitectura au fost astfel combinate încât să creeze temple somptuoase şi locuri pline de culoare, mult mai colorate decât ne imaginăm, deoarece statuile greceşti, care astăzi par a fi o artă atât de sobră, erau de fapt pictate complet şi erau echipate cu tot felul de podoabe, ca de exemplu ochi aplicaţi care probabil le confereau o aparenţă strălucitoare, uşor exotică.

Parthenonul

Reliefurile clasice cele mai frumoase şi sculpturile din fronton făceau parte din templul atenian Parthenos, mai bine cunoscut sub numele de Parthenon. Cele mai multe sculpturi aparţin colecţiei Elgin şi se găsesc în British Museum din Londra, însă Parthenonul însuşi supravieţuieşte ca o ruină nobilă.
Parthenonul este cel mai mare dintr-o serie de temple situate pe Acropolis (citadelă), în Atena. Toate aceste temple au fost înălţate în a doua jumătate a secolului V î.Hr. (culme a perioadei clasice) pentru a înlocui clădirile distruse din timpul războaielor medice. Pe lângă Parthenon, pe Acropolis se mai află şi mai micul templu al lui Atena Nike, Erecteum, cu cariatidele lui distinctive (stâlpi sculptaţi sub formă de femei) şi o mare poartă de intrare, numită Propylea.
Pericle, omul de stat atenian, a pus în aplicare acest program ambiţios al construirii de clădiri. Lucrările de construcţie au fost supravegheate de Fidias, care a creat şi colosala statuie a Atenei, de mult pierdută, dar care pe vremuri a fost plasată în interiorul Parthenonului. Arhitecţii Parthenonului propriu-zis au fost Callicratis şi Ictimus; se cunosc puţine despre ei, în ciuda faptului că Ictimus a mai proiectat încă un templu splendid, care se mai găseşte, şi azi, în localitatea Basse din Arcadia.

Un stil simplu

Elementele unui templu grecesc sunt remarcabil de simple. Clădiri, ca Parthenonul, constau dintr-o structură rectangulară, înconjurată de coloane şi împodobită cu un acoperiş înălţat în pantă. Diferenţele de detalii de pe columne şi ariile de deasupra lor defineau stilul arhitectural din care proveneau: simplitate, masivitate, pentru stilul doric, cu capitoliile mari şi capătul columnei ca un sul, pentru stilul ionic, iar cel corintian având în capătul columnelor o acantă decorată cu frunze sculptate.
Marile realizări ale arhitecturii greceşti nu s-au datorat doar cunoştinţelor tehnice, ci ele au rezultat dintr-un simţ deosebit al proporţiilor şi o conştientizare acută, vizuală; un exemplu caracteristic era obiceiul grecesc de a decora coloanele astfel încât să fie uşor bombate la mijloc, ceea ce compensa iluzia de concavitate (curbura spre interior) dată de o coloană perfect verticală, atunci când era privită de la distanţă.

Arta greacă a olăritului


Pictura grecească s-a păstrat până în zilele noastre doar pe vase care erau fabricate în cantităţi imense, cu scopul de a păstra vinul şi uleiul pentru uz casnic sau pentru export. Scenele de pe vase reprezintă una din sursele principale de informare despre felul de viaţă grecesc. Acestea au apărut pentru prima dată (aproximativ 600 î.Hr.) în stilul ilustrării negre, prin care obiectele erau pictate cu siluete negre pe fundalul roşu, natural, al vasului. Detaliile interne (de exemplu ochii pe o faţă complet neagră) trebuiau să fie scobite până la materialul roşu de bază. Cam din 530 î.Hr., pictorii au început să lucreze în aşa numita tehnică a ilustrării în roşu, adică tehnică opusă celei dinainte, colorând în negru fundalul, lăsând personajele în culoarea naturală a vasului şi pictând detaliile interne ale acestora. Ambele metode prezentau avantaje, dar niciuna nu se asemăna cu picturile realizate liber, pe fundalul alb al "lekythos", o urnă elegantă, relativ rară, care era cel mai adesea utilizată în scopuri funerare.

Cronologia Greciei Antice

Secolele XI î.Hr. – IX î.Hr.: „Secolele întunecate” – invazia şi aşezarea populaţiilor elenice în Grecia şi Asia Mică. Asimilarea fondului civilizaţiei miceniene (secolele XVI î.Hr. – XII î.Hr.);
Secolele VIII î.Hr. – VI î.Hr.: Epoca arhaică. Fondarea cetăţilor-stat, „Marea colonizare greacă”, economie agrară, comerţ, meşteşuguri, activitate financiară, „piaţă elenă” în bazinele Mării Mediterane şi Mării Negre;
Secolele V î.Hr. – IV î.Hr.: Epoca clasică. Apogeul democraţiei şi „imperiului maritim” atenian. Războaiele cu perşii şi războiul peloponeziac dintre Atena şi Sparta. Cucerirea şi unificarea Greciei sub dinastia macedoneană. Spiritul civic şi formarea conştiinţei unitare a Eladei (panelenismul).
Secolele IV î.Hr. – I î.Hr.: Epoca elenistică. Crearea de către Alexandrul cel Mare a „imperiului universal” macedonean. Monarhia greco-orientală de natură divină. Civilizaţia elenistică de sinteză greco-orientală. Cucerirea lumii greceşti de către Roma şi punerea bazelor celei dintâi civilizaţii unitare a vechii Europe.

"Zeii" in Grecia Antica

(Zeul Fulgerului)In perioada straveche, locuitorii Greciei si ai insulei Creta par sa fi adorat Pamantul Mama, ca zeita a fecunditatii dar si a reintoarcerii finale. Din cercetarile savantilor putem spune ca exista un cult la Cnossos si Pylos si ca era adorata o divinitate a naturii si a animalelor, Potnia Teron. Apar treptat date despre zeitati ca Zeus, Hera, Poseidon, Demeter, Atena, Ares, Hermes, Dyonisos.

Zeus era zeul suprem al grecilor, parintele zeilor si al oamenilor. Ca zeu al cerului, el locuieste pe varful muntelui Ohmp, varf care era socotit a fi in cer, si tot ca zeu al cerului, el este stapanul norilor, al ploii, al zapezii, al tunetului si al fulgerului, fiind reprezentat cu un fulger in mana. Ca zeu al luminii, Zeus vede toate, nu-i scapa nimic. El supravegheaza implinirea justa a angajamentelor, respectarea dreptatii, implinirea obligatiilor conjugale. El protejeaza familia, fratria, cetatea. Mitologia a intunecat figura mareata a lui Zeus, atribuindu-i o seama de aventuri amoroase cu totul imorale.

Hera este personificarea feminina a cerului, in special a cerului nocturn. Ea este sora si sotie in acelasi timp a lui Zeus, impartind cu acesta puterea. Este zeita femeilor si a casatoriei.

Atena (Athena, numita si Palas Athena) este, dintre toate zeitatile panteonului grecesc, cea mai apropiata de Zeus, ca una ce este nascuta, fara mama, direct din capul lui si intrupand o parte din insusirile tatalui sau. Ea conduce armatele la victorie si tot ea prezideaza la incheierea pacii. Si Ares este zeul razboiului, dar acesta este un zeu sangeros, iubind varsarea de sange pentru varsarea de sange insasi. Atena este inteleapta, prudenta, duce luptele la bun sfarsit, apoi prezideaza operele din timp de pace: adunarile din agora (piata publica), sedintele senatului etc. Ea protejeaza munca, meseriile, artele.

Apolo (Apollo) este unul dintre cei mai importanti zei ai grecilor. Numele sau inseamna soarele „stralucitor". De la inceput Apolo a fost o zeitate pastorala. In general insa el este cunoscut ca zeu al poeziei si al artelor.

Artemis este zeita fecunditatii, a castitatii si a iubirii legitime. Ca sora a lui Apolo impartaseste unele din insusirile acestuia, ca de exemplu aceea de a feri pe oameni de boli, dar este in stare si sa provoace epidemiile si sa omoare cu repeziciune mai ales femei. Identificandu-se cu zeitatile lunare Hecate si Selene, ea apare ca zeita a luminii nocturne, zeita care iubeste locurile retrase, intunecoase.

Hermes era socotit zeu al vantului, alcomertului, al castigului rapid, al artei de a trage profit in dauna altuia. Tot el este si zeul drumurilor.

Hefaistos este in panteonul grecesc zeul focului, in special al focului din adancul pamantului. Mai tarziu, in poemele homerice, apare ca mesterul iscusit care cladeste palatele zeilor si faureste toate obiectele de confort si de podoaba ale zeilor; la care, fireste, se foloseste in primul rand focul.

Afrodita, sotia lui Hefaistos, dupa alta versiune sotia lui Ares, zeul razboiului, este zeita iubirii senzuale.

Poseidon, zeul marilor, fratele Iui Zeus, este de asemenea una dintre zeitatile importante ale panteonului grecescca si Atena zeita a intelepciunii .

In lumea subpamanteana locuiau: Hades (fratele lui Zeus), zeitele Persefona si Hecate.

Eroii. In secolele al Vll-lea si al Vl-lea i. Hr. a luat un mare avant cultul eroilor, care erau fie personaje omenesti indumnezeite, fie zei decazuti. Ei erau socotiti in general ca fiind nascuti din casatoria intre un zeu si o pamanteanca sau un pamantean si o zeita. Majoritatea eroilor proveneau din personalitati istorice de mare insemnatate, stramosi care au intemeiat o colonie ori au adus importante servicii cetatii si a caror amintire a luat cu vremea infatisarea unei apoteoze. Unii dintre eroi ajungeau sa fie asimilati intru totul cu zeii.

Cel mai cunoscut este eroul Prometeu, care la origine a fost un zeu al focului. Prometeu fura focul din fieraria lui Hefaistos si-1 aduce oamenilor. Pentru toate acestea, Zeus il pedepseste sa stea incatusat de o stanca in Caucaz si un vultur sa-i manance zilnic ficatul, care crestea la loc in timpul noptii.

Mitul prometeic a fructificat o intreaga literatura in antichitate si in epocile moderna si contemporana, Prometeu devenind simbolul eroului care se sacrifica pentru binele omenirii.

Dintre ceilalti eroi amintim pe Teseu, care a omorit Minotaurul - monstru caruia atenienii trebuiau sa-i sacrifice din noua in noua ani cite sapte tineri si sapte fecioare - pe Ahile, pe Menelau, pe Diomede

Grecia Antica

Grecia antică a inaugurat în istorie formulele superioare de organizare politică – practic, a „inventat” politica, reguli de drept referitoare explicit la proprietatea privată, conducere reprezentativă şi libertate juridică. Pe fundalul unei dezvoltări a agriculturii, comerţului, meşteşugurilor, a circulaţiei monetare, s-a constituit polisul – cetatea-stat, ca unitate de teritoriu, locuire, instituţii, valori juridice, religioase, morale etc. Întreaga viaţă publică şi privată a vechilor greci se derula în jurul ideii de cetate, garanţie a drepturilor civile, a averii şi persoanei fizice. În legătură cu cetatea-stat, a luat naştere şi s-a împlinit şi calitatea grecilor de cetăţeni, mai exact de oameni liberi, proprietari, purtători de arme, membri ai unei comunităţi de tradiţii, valori materiale, morale şi religioase, de aspiraţii etc. „Polisul este acolo unde se află corpul civic”. Politeia reprezenta ansamblul de instituţii dintr-un polis. Patrios politeia echivala cu dreptul cutumiar al strămoşilor. Străinii (periecii sau metecii) nu aveau drepturi politice, iar hiloţii (populaţii dependente de Sparta) şi sclavii (prizonieri de război, datornici etc.), folosiţi la muncile agricole în mine, ateliere meşteşugăreşti, flotă, erau consideraţi aproape animale; celelalte populaţii neelene erau numite barbari. Grecii trăiau organizaţi în triburi, fratrii, familii (génos) şi vorbeau, până în secolul II î.Hr., dialecte diferite. Puterea politică a evoluat de la autoritatea regilor la cea a aristocraţilor agrari, pentru a atinge stadiul în care averea se va impune în locul originii sociale şi a prestigiului religios şi militar.